Aveți grijă când postiți...
Pentru a putea beneficia de răsplata deplină a postului trebuie să fim atenți și să respectăm următoarele:
1. Trebuie să ne ferim ochii de ceea ce este haram și inutil și trebuie să ne protejăm inima de ceea ce ar putea-o preocupa și îndepărta de la faptele bune.
2. Să ne protejăm limba de vicii precum minciuna, bârfa, de a purta vorba de la unul la altul.
3. Deoarece cel ce bârfește și cel ce ascultă bârfa sunt părtași în păcat, trebuie să ne protejăm și urechile de a asculta ceea ce este haram.
4. Așa cum ne protejăm ochii, limba, urechile de ceea ce este haram, tot astfel trebuie să ne protejăm și celelalte membre.
5. Deși nu este nici o problemă în a mânca o hrană sățioasă la masa de sahur, nu este bine să mâncăm excesiv la masa de iftar, pentru a nu îmbolnăvi stomacul.
6. La masa de iftar ar trebui să ne gândim dacă postul nostru a fost acceptat și să ne rugăm lui Allahu teala pentru acceptarea sa.
De asemenea, în timpul lunii Ramazan trebuie să ne rugăm îndelung pentru iertarea păcatelor noastre (istigfar), să citim Kur'an-î kerim și să învățăm cunoștințele religioase din cărțile de tip ilmihal.