Căința croitorului

Un croitor vorbea într-o zi cu un dreptcredincios evlavios și îl întrebă:

-Dacă căința va fi acceptată și pe patul morții, este oare potrivit să ne întârziem căința până atunci?

Acesta îi răpsunse:

-Este adevărat că este acceptată căința făcută în ultimele momente de viață, dar nu este potrivit să ne întârziem căința.

După care continuă:

-Ce meserie ai tu?

-Sunt croitor. Croiesc și cos haine.

-Care este cel mai ușor lucru în meseria de croitor?

-Să ții foarfeca și să tai materialul.

-Și de câți ani de zile practici această meserie?

-De peste treizeci de ani.

-Atunci când sufletul îți va sta să iasă vei putea să mai tai material?

-Nu, nu aș putea tăia.

-O, croitorule! Dacă în acele momente nu vei putea face o treabă pe care o faci zilnic de treizeci de ani, cum crezi că vei putea să faci ceva ce nu ai făcut în viața ta, cum te vei putea căi? Căiește-te azi când încă ești în putere! Căci, altfel, este posibil ca la ultima suflare să nu îți fie hărăzit să te căiești sau să ai un sfârșit frumos.

Croitorul, atins de aceste vorbe, se căi, vărsând lacrimi amare.