Untitled Document

Oamenii de știință musulmani

Unii oameni consideră că în Islam nu se acordă o deosebită importanță științei, ci doar actelor de adorare. ”Dacă s-ar fi acordat importanță științei, ar fi existat și în rândurile musulmanilor vreun Pasteur sau un Edison”, afirmă ei.

Însă, în continuare, vom demonstra contrariul afirmațiilor lor.

Islamul este o religie care poruncește tot ceea ce este nou în știință. Astfel că a acordat o mare importanță oamenilor de știință. Au existat nenumărate descoperiri ale oamenilor de știință musulmani în domeniul medicinei, chimiei, astronomiei, geografiei, matematicii, ingineriei, în arhitectură, în istorie, în literatură și în domeniul ce stă la baza tuturor celor de mai sus, științele sociale și etică.

Au existat în Islam oameni de știință care sunt stimați chiar și în zilele noastre de către lumea occidentală. În acele vremuri, când europenii erau pe jumătate sălbatici, centrul științei era în universitățile islamice, unde se predau cele mai moderne cunoștințe. Chiar și papa Silvester a învățat la Universitatea din Andaluzia.

Pe când europenii considerau că Pământul este plat precum o tipsie, musulmanii au fost cei care au descoperit pentru prima dată că Pământul are forma unui glob.

Sunt mulți promotori ai științei care au fost educați în cultura islamică. Unii dintre aceștia sunt:

Ali Kușcu, un mare astronom, care a scris prima carte despre fazele Lunii.

Ammar Musuli a fost primul om care a făcut o operație de cataractă.

Battani, cel mai cunoscut astronom și fondatorul trigonometriei.

Va continua