Untitled Document

Groapa lui Ebu Jehl

Într-o zi, Ebu Jehl, unul dintre cei mai înverșunați dușmani ai Profetului Muhammed și ai Islamului,  îi întinse o cursă Trimisului lui Allah și săpă o groapă în fața casei sale. Apoi, îl invită pe Muhammed aleyhisselam acasă la el.Trimisul lui Allah onoră invitația acestuia, însă Jebrail aleyhisselam veni și înainte de a ajunge îi spuse Profetului că Ebu Jehl a săpat o groapă în fața casei, drept capcană. Auzind acestea, Trimisul lui Allah se întoarse din drum, dar Ebu Jehl neînțelegând ce se întâmplă, alergă după el pentru a-l întreba. Chiar atunci căzu el însuși în groapa pe care o săpase.

Oamenii s-au adunat și au încercat să îl scoată de acolo. Au întins frânghii, dar Ebu Jehl nu putea prinde nici una. Cu cât prelungeau frânghia, cu atât se adâncea groapa. Ebu Jehl era ca scos din minți în groapa întunecată.

Îi trimiseră vorbă Profetului Muhammed și îi cerură să vină să îl ajute pe Ebu Jehl. Resulullah veni imediat pe marginea gropii și îl întrebă pe Ebu Jehl:

-Dacă te salvez din această groapă, îți vei mărturisi credința?

Ebu Jehl se prefăcu că acceptă și spuse:

-Îmi voi mărturisi credința dacă reușești să mă scoți de aici.

Resulullah își întinse brațul binecuvântat și îl scoase pe Ebu Jehl din groapă. Imediat ce ieși la suprafață, necredinciosul spuse:

-În viața mea nu am mai întâlnit un vrăjitor atât de experimentat ca tine.

Și stărui în necredința sa, încălcându-și promisiunea.