Dacă am merge cu 100 de ani în urmă...

Nu există limite pentru visare, nu-i așa? Să presupunem că ne-am întors în timp...Oamneii, clădirile, drumurile, hainele, toate erau desigur diferite față de cele de azi.

Să ne imaginăm că ne plimbăm printre oamenii acelor vremuri, că vorbim cu unii dintre ei, că aflăm câte ceva despre viața lor. Cine știe ce ne-ar povesti, despre ce greutăți sau speranțe de viitor ne-ar vorbi...

Desigur, și acum o sută de ani existau oameni dornici să obțină o funcție, să câștige mai mulți bani, să devină mai faimoși. Dar unde sunt ei acum?

Cei care nu au precupețit nici un efort pentru a-și atinge scopurile lumești, cei care au fost înșelați de iluzia puterii și gloriei, unde sunt ei acum?...Și ei s-au dus...S-a făcut țărână...Și peste ei au trecut o sută de ani...

În acele vremuri grele existau și oameni care trăiau pentru credința lor, a căror inimă bătea cu frica și iubirea lui Allah, care trăiau cu deviza ”Să nu mă las înșelat de această lume”. Și ei s-au dus în mormintele lor... Și peste ei au trecut 100 de ani.

Și acum să mergem cu imaginația cu o sută de ani înainte. Gândiți-vă la toți cei pe care îi cunoașteți acum, oameni din jurul vostru, din politică, de la televizor...Nici unul nu va mai fi pe fața pământului. Dar noi, unde vom fi? Unde vor fi visele noastre care acum ne împiedică să ne pregătim pentru lumea de apoi?  

Va continua