Doar pământul îl va sătura…

Yazıcızâde Muhammed Efendi din Gallipoli, în lucrarea sa Muhammediyye, povestește astfel:

Într-o zi, Sultanul Mahmud Gaznevi, umblând printre oameni deghizat, a zărit un muezin care se comporta foarte ciudat. Urca grăbit minaretul cu bucurie și entuziasm, ajungea la balcon și apoi cobora distrus, cuprins de tristețe și disperare. Această mișcare de urcare și coborâre a continuat până seara.

Mai târziu, în drumul său, sultanul a trecut pe lângă un fierar. Și acesta avea o purtare stranie: stând lângă nicovală, tresălta de bucurie, alerga cu entuziasm către foalele cu aer, dar apoi, brusc, izbucnea în plâns și se întorcea cu pași grei la nicovală. Când privea iar spre foale, i se lumina fața, se umplea de speranță și alerga din nou. Și acest ciclu se repeta...

Sultanul, neînțelegând rostul acestor întâmplări, și-a continuat drumul. La un moment dat, a ajuns la o răscruce de drumuri, unde a observat un orb. De fiecare dată când auzea pași apropiindu-se, se ruga de cel care trecea: – Te rog, ia acest bănuț și dă-mi o palmă peste ceafă!

Cei care treceau nu puteau rezista rugăminții lui. Luau moneda, îi aplicau palma cerută și își vedeau de drum...

Va continua