Untitled Document

Doar pământul îl va sătura…

Aceste trei întâmplări l-au marcat profund pe Sultanul Mahmud. A poruncit vizirului său să descopere tainele din spatele acestor comportamente stranii.

Vizirul a început cu fierarul, care i-a spus:

– Cu ani în urmă, am fost nevoit într-o zi să stau mai mult la atelier. Am trimis un ucenic acasă cu două găini și i-am spus să le gătească, iar pe una să mi-o trimită. După rugăciunea de seară, a sosit mâncarea. M-am așezat lângă nicovală și am început să mănânc. Mai rămăsese doar o pulpă, când o pisică frumoasă a intrat și a început să se uite pofticioasă la carne. Am ignorat-o, dar ea a început să miaune jalnic. M-am ridicat să o alung, însă, în acel moment, s-a întâmplat ceva neașteptat: pisica a vorbit!

– Dacă îmi dai pulpa de pui, îți arăt o comoară fără seamăn, a zis ea.

– Arată-mi comoara, și îți dau carnea, i-am spus.

– Uită-te lângă foale!

Când m-am uitat, am văzut o grămadă de bijuterii strălucitoare, de toate culorile, cum nu mai văzusem în viața mea. Dar, pentru că eram încă flămând și nu voiam să renunț la carne, m-am gândit: „Pulpa e în mâna mea, comoara e în atelierul meu, de ce să rămân flămând?” Am luat un băț și am alungat pisica.

Dar când m-am apropiat de foale, bijuteriile dispăruseră. Am crezut că poate am avut o vedenie, așa că m-am întors la nicovală. Bijuteriile apăruseră din nou, sclipind orbitor! Am fugit iar spre foale, din nou nimic…

Și de atunci, speranța că poate voi obține acea comoară m-a făcut să tot alerg între nicovală și foale…

Va continua