Virtuțile recitării surei Ihlas
Recitarea surei Ihlas are multe virtuți, care au fost amintite și în hadisuri șerif. Dintre acestea amintim:
”Celui ce recită sura Ihlas de zece ori i se va dărui un palat în Paradis”.
”Citirea surei Ihlas corespunde citirii unei treimi din Coranul cel Sfânt”.
”Cel ce va recita de 100 de ori sura Ihlas, la culcare, va intra în Paradis”.
”Cel ce va recita în fiecare dimineață, după rugăciune, de 11 ori sura Ihlas, va primi un palat în Paradis”.
Recitarea surei Ihlas și a celor două sure Nas și Felak, de câte trei ori, dimineața și seara, ne protejează de necazuri și greutăți”.
Celui ce recită de 11 ori sura Ihlas, la plecarea într-o călătorie, Allahu teala îi va proteja casa, până la întoarcerea acestuia din călătorie”.
Celui ce va recita de o mie de ori sura Ihlas, cu Besmele, în ziua de Arefe, îi vor fi iertate toate păcatele și îi va fi acceptată orice rugă”.
Cel ce va recita la culcare surele Fatiha și Ihlas va fi protejat de orice rău, cu excepția morții.
Pe cel ce va recita de șapte ori surele Ihlas, Felak și Nas, după rugăciunea de Vineri, Allahu teala îl va proteja de orice rău, până la următoarea rugăciune de Vineri.
Cel ce va recita sura Ihlas la intrarea în casă, nu va cunoaște sărăcia.