Nu plânge, fratele meu…

Imran bin Husayn radiyallahu anh era unul dintre companionii Trimisului lui Allah. A acceptat Islamul în timpul luptei de la Hayber. După ce a devenit musulman a participat alături de Trimisul lui Allah la toate luptele și a fost onorat să se afle în serviciul lui Resulullah. Era unul dintre cei mai virtuoși companioni și de asemenea, deținea cunoștințe vaste în știința jurisprudenței islamice. S-a îmbolnăvit de stomac, iar boala sa a durat treizeci de ani. Din cauza bolii sale nu putea sta nici în picioare, nici nu se putea așeza. S-a confecționat pentru el o bancă, o canapea, din ramuri de curmal. Își petrecea zilele pe această canapea, pomenindu-l pe Allahu teala.

Frații săi, Mitraf și A'la au venit, într-o zi, să îl viziteze. Văzând situația în care se afla, fratele său Mitraf a început să plângă.

-De ce plângi? l-a întrebat hazreti Imran.

-Cum să nu plâng când văd situația în care te afli? i-a răspuns fratele său.

Hazreti Imran îi spuse fratelui său:

-Nu plânge și nu dezvălui nimănui ce îți voi spune, până ce nu voi muri! Îngerii vin și mă vizitează, îmi dau selam. Le răspund la binețe și vorbesc cu ei. Sunt mai mult decât mulțumit de vizitele lor și sunt recunoscător pentru aceste binecuvântări ce mi-au fost dăruite datorită bolii mele. Oare nu ar fi mulțumit pentru greutățile întâmpinate, cineva care având o astfel de boală vede îngerii?