Pantoful
Copilul se gândi un pic:
-Dar celălalt pantof nu va mai fi bun de nimic, spuse el. Cine o să îl cumpere?
-Ei, hai că ai zis-o, râse vânzătorul. Pe acela îl vând unui copil care nu are piciorul drept.
Copilului i se păru logică explicația. Atunci bărbatul continuă:
-Și pe deasupra ești și elev, nu-i așa?
-Da, sunt clasa a doua! Aproape că am trecut a treia.
-Ha, foarte bine! Dacă îți mai acord și 5 lei reducere de elev, mai rământ 5 lei. Și dacă ne mai și tocmim, gata pantoful este al tău. Gata, ți l-am vândut!
Sub privirile mirate ale copilului, vânzătorul intră în magazin. Rafturile erau pline cu modelele de pantofi preferate de băiat, dar el merse și îl luă pe cel din vitrină. Apoi luă un scaun, îl așeză pe copil și îi probă pantoful. Arătând către pantoful vechi, pe care îl descălțase, vânzătorul spuse:
-Eu am terminat cu vânzarea.Acum, aș fi foarte mulțumit dacă mi-ai vinde și tu mie acest pantof.
-Cred că glumiți, se bâlbâi copilul. Are talpa aproape găurită. Ce bani ar face un pantof atât de vechi?
Va continua