Săculețul cu pietre

Un pescar stătea pe malul mării chiar înainte de răsăritul soarelui. Se întreba: „Ce-i asta aici?”, când mâna lui a dat peste un săculeț plin cu pietre. A băgat mâna în el, a luat o piatră, a răsucit-o în palmă, dar era întuneric și nu se putea distinge bine, așa că a aruncat-o repede în mare. Sunetul pe care l-a scos piatra când a lovit apa i s-a părut plăcut. A mai luat o piatră și a aruncat-o și pe aceea. Pentru că acel sunet, când piatra lovea apa, îl făcea fericit pe pescar, a continuat să arunce pietrele, una câte una…Între timp, începea să se lumineze de ziuă, iar săculețul începea să se vadă mai bine. Mai rămăsese doar o piatră în el. Când soarele a răsărit și pescarul s-a uitat în săculeț, ce să vadă? Toate pietrele pe care le aruncase erau de fapt diamante!

Atunci, cu un profund regret, a început să spună:
„O, om nebun! Dacă aș fi știut că aceste pietre sunt diamante, le-aș fi aruncat în mare doar pentru că îmi plăcea sunetul pe care îl făceau în apă, doar ca să mă distrez?!”

Pescarul suntem noi.
Diamantele aruncate în mare din când în când sunt zilele vieții noastre.
Sunetul pietrei pe apă reprezintă plăcerile și podoabele lumii, sortite pieirii.
Întunericul nopții simbolizează nepăsarea.
Iar răsăritul soarelui este chiar moartea, acel moment din care nu mai există cale de întoarcere…

Trebuie să ne trezim, să fim conștienți și să nu ne irosim timpul și viața, mai prețioase decât orice diamant, pe lucruri inutile.
Altfel, va veni acea zi grea, când regretul nu va mai folosi la nimic…