Am uitat de întrajutorare și am rămas singuri

Ființele umane, prin natura lor, nu pot trăi singure; au nevoie unele de altele și sunt obligate să trăiască împreună... Viața de familie este stilul de viață ales de majoritatea oamenilor. Nu există altă cale de a scăpa de singurătate și de a avea copii pentru a-și continua neamul... Suntem nevoiți să trăim împreună pentru a ne putea satisface dorințele și nevoile nesfârșite precum îmbrăcămintea, locuința, transportul, comunicarea...

Pe lângă nevoile materiale, și împlinirea nevoilor noastre sufletești impune traiul în colectivitate. Când luăm în calcul și bucuriile, tristețile, temerile și așteptările noastre, viața socială devine inevitabilă.

Această obligație de a trăi împreună ar trebui să ne învețe solidaritatea: dacă cineva are o problemă, ar trebui să i-o împărtășim, să-l consolăm. Trebuie să-l ajutăm să înlăture cauzele necazurilor sale. Și să-i împărtășim bucuriile. Este un proverb bine cunoscut: „Tristețile se micșorează când sunt împărtășite, iar bucuriile cresc când sunt împărtășite.”

Banii nu rezolvă totul. Dacă un om rămâne fără apă în deșert și viața lui este în pericol, la ce-i folosește o pungă cu galbeni?

Cum pot banii să suplinească nevoia unui om care a pierdut pe cineva drag și are nevoie de cineva care să-l aline, să-i ofere condoleanțe? Un om bolnav, imobilizat în pat, nu va dori să aibă pe cineva cu care să vorbească după zile întregi de singurătate?