Invidia, primul păcat ce a fost împlinit

Invidia, adică neputința de a suporta binele altuia, este un mare păcat. Această trăsătură vicioasă înseamnă dorința ca binecuvântările de care se bucură altcineva să-i fie luate.

Invidia produce multe pagube... Cel care invidiază se răzvrătește împotriva Domnului său, căci nesocotește poruncile Lui, deoarece invidia este interzisă. Arde faptele bune ale celui care o simte sau îi transferă faptele bune celui pe care îl invidiază. Cel care invidiază nu poate fi un musulman desăvârșit. Credinciosul este frate cu alt credincios. Iar un frate nu poate gândi rău despre fratele său. Dacă o face, urmează calea diavolului și îi devine tovarăș.

Cel care invidiază se răzvrătește și împotriva lui Allahu teala. Este ca și cum ar spune: „O, Doamne! Acest om nu este vrednic de aceste binecuvântări, de ce îi dai atât de mult?!” În ceruri, primul păcat comis a fost invidia. Invidia pe care Iblis a simțit-o față de Adem aleyhisselam. Iar pe pământ, tot invidia a fost primul păcat. Invidia lui Kabil față de fratele său Habil, fiii lui Adem aleyhisselam, părintele nostru.

Invidia este ca o rană care nu se vindecă. Este posibil să mulțumești pe toată lumea, însă este foarte greu să mulțumești un invidios. Pentru că el nu va fi mulțumit până când binele celuilalt nu dispare.

Va continua