Invidia, primul păcat ce a fost împlinit

Deși cel care invidiază are parte de atâtea necazuri și nenorociri, cel invidiat nu suferă niciun rău. Pedeapsa celui invidios începe chiar din această viață. Iar binecuvântările celui invidiat nu scad din cauza invidiei.

Omul înțelept se ferește de boala invidiei, care nu are nici un gust, nici un folos, dar poate provoca mari suferințe.

Într-o zi, Resulullah aleyhisselam i-a întrebat pe companionii săi:

– Pe cine numiți falit?

Ei au răspuns:

– Noi îl numim falit pe acela care nu mai are nimic din averea sa, care a pierdut tot și a sărăcit după ce a fost bogat.

Atunci, Trimisul lui Allah aleyhisselam a spus:

– Cel cu adevărat falit dintre membrii comunității mele este acela care vine în Ziua Judecății cu multe fapte bune: a făcut rugăciuni, a ținut post, a dat milostenie, a mers în pelerinaj, a făcut acte de caritate, dar... a bătut pe cineva, a insultat pe cineva, a bârfit pe cineva, a vărsat sângele cuiva, a invidiat pe cineva, a luat averea altuia pe nedrept. Cei cărora le-a greșit vin să-și ceară drepturile, iar faptele lui bune sunt împărțite între ei. Dacă faptele bune i se termină și mai sunt încă oameni care au drepturi asupra lui, atunci păcatele acelora sunt puse pe umerii lui și îi sunt adăugate păcatelor proprii.