Tovarășul diavolului

Odată, demult, un om călătorea singur. În acest timp, diavolul luă formă umană și i se alătură acestuia în călătorie, împrietenindu-se. Trecu rugăciunea de amiază, cea de după amiază, rugăciunea de apus și cea de seară, dar omul nostru nu o împlini pe nici una dintre ele. Diavolul rămase extrem de uimit că tovarășul său de călătorie nu împlinește nici o rugăciune, într-o țară în care toată lumea își împlinea rugăciunea. De fiecare dată se gândea, poate își va împlini rugăciunea înainte de a-i trece timpul, apoi aștepta, gândindu-se că își va recupera rugăciunea mai târziu, dar omul nostru nu avea nici o legătură cu rugăciunea. Se făcu noaptea și veni vremea să meargă la culcare. Omul nostru se culcă.

Dimineața nu se trezi nici la rugăciunea de dimineață. Văzând acestea, diavolul hotărî să se despartă de el.

”Ce s-a întâmplat? Te-am supărat cu ceva? Ne înțelegeam atât de bine”, întrebă omul.

Diavolul rămase tăcut, dar omul insistă și nu îl lăsă în pace până nu primi un răpsuns.

”Știi cine sunt eu?”, întrebă diavolul.

 ”Păi, nu mi-ai spus? Ești cutare”, zise omul.

”Nu, eu sunt diavolul. Am împlinit acte de adorare timp de 80 de mii de ani. În tot acest timp o singură dată m-am răzvrătit împotriva lui Allah și atunci am fost izgonit. Tu, însă, te răzvrătești zilnic, de cinci ori. Este posibil să fi pedepsit chiar în acest moment. Nu vreau ca atunci când vei fi pedepsit să fiu lângă tine, căci mă tem că voi fi părtaș la pedeapsa ta”, spuse diavolul și se îndepărtă.