Priviri de rămas bun...

Un an din anii 2000...Un an, o lună, o zi pe care Allahu teala le cunoaște, noi însă nu...O anume oră...E timpul să lași în urmă această lume trecătoare, ca orice viețuitoare...La căpătâiul vostru se află cei dragi...Îngrijorați, cu ochii în lacrimi pe care încearcă să le ascundă de voi...Neputincioși, neputincioși...

Voi vă trăiți ultimele clipe, neputând să le explicați ceea ce se rupe în voi..Poate că nu veți avea puterea să mai rostiți odată mamă, tată, soția mea dragă sau copilul meu iubit...Și ce visuri aveați...Dar, iată a venit îngerul morții...

Îl priviți implorându-l parcă să nu vă despartă de cei dragi, dar porunca este de sus...Ce era dacă nu îi supărai pe cei din jurul tău. Iată, acum cutare pe care ești supărat nu este lângă tine.

Îngerul morții se apropie...Simți că ți s-au răcit picioarele. Simți că ceva ce nu poți explica se ridică din tălpile tale. În acel moment nici unul din scopurile tale nu mai are nici un sens. Ești sfâșiat de regretul că te-ai înșelat. Lacrimi ți se scurg pe obraji...Acei obraji pe care mama ta îi săruta cu blândețe. Respirația se accelerează și se îngreunează când sufletul îți ajunge la piept.

Va continua