Priviri de rămas bun...

Iată-ți sicriul...Câțiva apropiați triști și cel ce te-a spălat te așează încet în el. Ți se leagă legăturile și ești dus la musalla. Iată apropiații tăi, bărbați, s-au așezat în rând. Inimile lor sunt frânte de tristețe...Apoi îți iau sicriul pe umeri... Dacă ai dus o viață, pregătit pentru această clipă, o voce îți va spune, ”Ce supus frumos îmi ești!”...

Dacă ai dus o viață în nepăsare...

Sicriul ți-e așezat lângă mormânt pe pământul ce a fost scos de aici. Capacul se deschide și înăuntru, tu învelit în giulgiul alb. Deja vezi locul în care vei merge. Imamul începe să recite surele...Doi oameni te țin de la cap și de picioare și te dau altor doi oameni ce sunt în mormânt. Te culcă de-a lungul și te întorc către qibla. Îți pun pământ la spate să poți dormi întors către qibla.

Oare chiar merita să ne supărăm, gânești tu...Atât tu, cât și cel ce te privește de sus...

Sunetul pământului aruncat de sus ce lovește scândurile de deasupra ta, în timp ce imamul recită din Coran, sunt sunetul despărțirii de prieteni. Le auzi pașii îndepărtându-se de mormântul tău. Merg să își trăiască viețile în continuare, sunt nevoiți. La fel plecasei și tu de la mormântul atâtor cunoscuți. ”Unde plecați și mă lăsați singur aici” strigi speriat și îngrijorat, dar ce folos...

Va continua