Cel mai plăcut desert

Într-o zi, pe când se plimba pe străzile din Bagdad, un om întâlni un derviș (un mistic), pe care dori să îl servească cu un desert. Îi spuse acestuia:

-Îmi doresc să te servesc cu ceva dulce. Care prăjitură îți este pe plac, să o cumpăr?

Dervișul îi dădu rețeta prăjiturii sale preferate.

-Scoți sâmburele de ”ipocrizie” din fructul de curmal al ”faptelor bune”. Pui fructul în piua ”faptelor continue” și îl strivești cu pistilul ”sincerității”. Când va fi gata picură puțin din uleiul ”evlaviei”, apoi pune-o pe focul ”căinței păcatelor” și fierbe-o bine. La sfârșit așeaz-o pe farfuria ”gratitudinii” și presară deasupra condimentul ”supunerii față de destin”. Iată, acesta este desertul meu preferat.

Mirarea pământului

Pământul se miră neîncetat de două categorii de oameni. Primii sunt cei care își împodobesc patul și se culcă, fără a se gândi la moarte. Pământul le spune, în limba sa, acestora; ” O, oameni! Trupul tău gingaș va sta o lungă perioadă de timp în mine, fără vreun pat și fără vreun văl despărțitor, unde vei putrezi. De ce nu te gândești oare la acest lucru?”

Cea de-a doua categorie de oameni de care pământul se miră foarte tare sunt cei care se dușmănesc cu frații lor pentru o bucată de pământ. Acestora pământul le spune; ”O, omule! Te-ai gândit vreodată unde sunt stăpânii dinaintea ta ai acestui pământ, pentru care te zbați și porți dușmănie?”