Invidia
Invidia este una dintre bolile sufletului și este un mare păcat. Invidia înseamnă a dori ca binecuvântările pe care le are altcineva să îi fie luate. Ea se împarte în patru categorii:
Prima: Să dispară binecuvântările celui pe care nu-l agrează, chiar dacă nici el nu le va avea. Aceasta este cea mai rea formă de invidie.
A doua: Să i se ia binecuvântările persoanei neagreate și să i se dea celui care este invidios. Și aceasta este rea.
A treia: Să dobândească și el aceleași binecuvântări, dar din altă parte. Dacă nu se poate din altă parte, atunci dorește să-i fie luate celuilalt. Aceasta este ceva mai ușoară decât celelalte, însă tot interzisă (haram).
A patra: Spune astfel: „O, Doamne, dă-mi și mie din binecuvântările (rang, poziție, avere) pe care le-ai dat acestui rob al Tău. Dar nu luându-le de la el, ci dă-mi-le din altă parte.” Aceasta nu este păcat.
Invidia este un defect foarte urât. Strică sănătatea omului, îi mărește supărarea și îi distruge faptele bune. Într-un hadis-i șerif se spune:
„Așa cum focul arde și mistuie lemnul, tot astfel invidia mistuie și nimicește faptele bune.”
În lume nu există liniște deplină. Fiecare om are anumite necazuri, fie ale sale, fie ale cuiva drag. Însă cel invidios, pe lângă propriile necazuri, mai are și povara binecuvântărilor pe care le au cei pe care îi invidiază. Pe măsură ce binecuvântările lor cresc, cresc și supărările celui invidios; el nu găsește pace și este mereu tulburat.
Va continua