Bucuria musulmanului se vede pe chip, iar tristețea în inimă

Unui om evlavios i s-a cerut să se roage pentru sănătatea unui om grav bolnav. Acesta a scos tot ce avea la el și a spus, ”Dăruiți aceste lucruri acelui om nevoiaș, din cutare loc!” Săracul s-a bucurat nespus de tare pentru acel dar. Când a fost întrebat de ce a procedat astfel, omul evlavios a spus: ”Dacă vom aduce bucurie unui supus al lui Allahu teala, atunci și El ne va accepta rugile.”

Altă dată, prietenul unui dreptcredincios s-a îmbolnăvit. ”Tăiați o oaie și împărțiți-i carnea celor nevoiași, aduceți-le bucurie și mângâiere. Pentru ca ruga să ne fie primită, trebuie să aducem mângâiere inimii.”

Dacă întristăm pe cineva, chiar de am petrece nopți întregi în rugăciune și lacrimi, nu ar fi de folos până ce acea persoană nu ne iartă și nu este împăcată. De aceea, trebuie să fim foarte atenți și să ne ferim cu grijă să nu frângem inimile oamenilor.

Va continua

Din înțelepciunea învățaților

Cel ce își va urma propriul nefs (ego) va împlini păcate în mod repetat și va cădea în necredință, va deveni necredincios. Căci împlinid păcate se va obișnui și treptat acest lucru îi va face plăcere. Făcându-i plăcere, nu va mai acorda importanță și va uita că acel lucru este interzis (haram). Iar cel ce nu acordă importanță celor ce sunt permise și interzise va deveni necredincios (kafir).