Bucuria musulmanului se vede pe chip, iar tristețea în inimă

Într-o localitate trăia un musulman evlavios. Nimeni nu l-a văzut vreodată mânios sau rostind vreun cuvânt aspru. Dimpotrivă, față de cei îl jigneau sau se purtau urât cu el, răspundea cu bunătate și daruri.Mirați, oamenii au încercat să afle tâlcul comportamentului său. Astfe, au hotărât să o întrebe pe soția acestuia:

-Soțul dumneavostră nu se mânie niciodată?

-Cum să nu? Se mânie și încă foarte tare.

-Atunci nu strigă, nu se aprinde?

-Nu. Dar noi ne dăm seama când este supărat. Atunci ne aduce întotdeauna ceva: baclavale sau bani. Când ne dă aur, știm că supărarea lui este și mai mare.

Mai târziu, l-au întrebat chiar pe el care este înțelesul comportamentului său. Iar el le-a răspuns:

-Când mă cuprinde mânia, mă gândesc că în fața mea se află un frate musulman. Nefs-ul meu mânios îmi spune: ”Haide, spune-i, dă-i o lecție!” Atunci, îi spun nefs-ului meu, ”Teme-te de Allah! Tu ești dușmanul lui Allah. Nu pot să prefer niciodată un dușman al lui Allah în locul fratelui meu în credință.” Ba chiar mă rog ca fratele meu în credință să aibă parte de bunăstare și liniște și îi ofer daruri.