Pelerinajul de adio
De asemenea, a transmis poruncile lui Allahu teala și interdicțiile Sale, drepturile bărbaților asupra femeilor și drepturile femeilor asupra bărbaților, faptul că musulmanii sunt frați și drepturile oamenilor. Tot aici, și-a luat rămas bun de la companionii săi.
În ziua în care Trimisul lui Allah a rostit această predică de adio, a fost revelat versetul 3 din sura Maide, ”...În ziua aceasta am desăvârșit religia voastră și am împlinit harul meu asupra voastră și am încuviințat Islamul ca religie pentru voi!...”
Atunci când Trimisul lui Allah recită acest verset companionilor săi, hazreti Ebu Bekir începu să plângă. Când fu întrebat motivul lacrimilor sale, el spuse, ”Acest verset arată că sfârșitul Trimisului lui Allah este aproape, de aceea plâng”.
Trimisul lui Allah rămase 10 zile în Mecca, împlini pelerinajul de adio, înconjură Kaaba și se reîntoarse la Medina.
Un an mai târziu, în cel de-al unsprezecelea an după emigrare, Trimisul lui Allah părăsi această lume.