Untitled Document

Dunya

Cuvântul „dunya” înseamnă globul pământesc pe care trăim. Însă cuvântul „lume” menționat în cărțile religioase are sensul de lucruri interzise, josnice și de mică valoare. În hadisul: „Lumea este blestemată”, lumea criticată înseamnă lucrurile pe care Allahu teala le-a interzis și le-a făcut haram. Aceasta este lumea condamnată în cărțile religioase.

Allahu teala a creat întregul univers astfel încât să dispară într-o zi. Numai Raiul și Iadul le-a făcut veșnice. Și această lume în care trăim a fost creată pentru a dispărea și va dispărea. Viața de apoi (Ahiret) însă a fost creată pentru a dăinui la nesfârșit și va rămâne veșnic. Așa cum există o diferență mare între ceva trecător și ceva veșnic, tot atât de mare este diferența dintre structura și lucrările lumii și cele ale vieții de apoi.

Această lume nu a fost creată pentru plăcere și desfătare. Viața de apoi a fost creată pentru aceasta. Într-un hadis-i șerif se spune:

„Lumea a fost creată pentru voi, iar voi ați fost creați pentru viața de apoi! Iar în viața de apoi nu există decât Raiul sau focul Iadului.”

Va continua