Despre credință

”Cel ce nu dorește și pentru ceilalți ceea ce dorște pentru sine, nu va găsi credință.”

Din hadisurile de mai sus s-ar putea înțelege greșit că oricine este curat este credincios. Însă și un necredincios poate fi curat, poate fi pudic, decent, poate fi drept sau poate evita podoabele. Hadisurile trebuie citite împreună cu explicațiile învățaților, altfel pot fi înțelese greșit.

La fel este și în cazul păcatelor. Celui care comite un păcat nu i se spune necredincios. De exemplu, hadisul (Cel care poartă vorba nu va intra în Rai) înseamnă că nu va intra în Rai fără a-și ispăși pedeapsa sau fără a primi iertare ori mijlocire. Hadisul (Cel ce bârfește este din cei ai Iadului) înseamnă că, dacă faptele bune sunt mai puține decât păcatele, păcatul bârfei îl poate duce în Iad. De asemenea, se spune într-un hadis că un credincios poate face orice păcat, dar nu poate face trei lucruri, unul dintre ele fiind minciuna. După sensul literal, s-ar înțelege că mincinosul nu este credincios, însă sensul este că nu este un credincios desăvârșit. Minciuna este un semn al ipocriziei; cel care minte nu devine ipocrit, dar comite unul dintre semnele ipocriziei.

Va continua