Porumbelul moscheii

Acest tânăr luptător nu este atras de mirajul acestei lumi și de bunurile ei; ziua postește, iar noaptea și-o petrece în rugăciune. Uneori nu mănâncă zile întregi și nu îi pasă de foame. Cei ce îl căutau îl găseau în moschee. În timpul rugăciunii se detașa de această lume și era cuprins de o pace de nedescris. De aceea era numit ”Porumbelul moscheii”. Cei ce îl vedeau își aminteau de bunicul său, hazreti Ebu Bekir.

Deși mânca puțin, Abdullah avea o forță uimitoare în brațe și în timpul luptelor deschidea drum în rândul dușmanilor. Pe lângă curajul și priceperea sa era și un bun strateg și făcea intervenții ce schimbau cursul luptei.

În anii în care hazreti Huseyin a fost martirizat locuitorii Meccăi se adună în jurul lui Abdullah bin Zubeyr. Oamenii din Hijaz, Yemen, Irak și Horasan îi jură credință și îl aleg calif. În această perioadă aduce multe servicii Kaabei și Moscheii Profetului. Introduce monede de argint cu greutate și valoare fixă, revitalizând economia. Însă armatele conduse de Hajjaj asediază Mecca. Abdullah apără orașul cu cei câțiva oameni rămași, dar o piatră aruncată de o catapultă îl lovește în cap. Mama sa, Esma Hatun, se mânie pe Hajjaj și îl mustră aspru.

În vremea lui hazreti Osman, Abdullah bin Zubeyr este chemat în comisia care multiplică exemplarele Coranului. Între el și calif există o prietenie profundă; în zilele în care rebelii ajung la capitală, el păzește ușa lui hazreti Osman, însă nu reușește să împiedice martirizarea acestuia.

Abdullah bin Zubeyr transmite hadisuri auzite de la tatăl său, bunicul său (hazreti Ebu Bekir), mătușa sa (hazreti Aișe), precum și de la hazreti Omer, Osman, Ali și chiar de la Profet.