Giulgiul lui hazreti Ebu Bekir

După moartea Trimisului lui Allah sallallahu aleyhi ve sellem, după un timp, hazreti Bilal-i Habeși s-a dus la ușa lui hazreti Aișe. A bătut la ușă. Din casă s-a auzit vocea Aișei care a întrebat, plângând:

-Cine este cel ce bate la ușa mea când inima îmi arde de dorul despărțirii?

-Sunt eu, slujitorul Trimisului lui Allah, Bilal. Cum vă simțiți?

-O, Bilal! Cum se simte peștele care rămâne departe de apă? În această noapte l-am visat pe Trimisul lui Allah, se plimba împreună cu îngerii. L-am întrebat încotro se duce. Mi-a spus că merge să întâmpine sufletul tatălui meu.

Hazreti Bilal merse la Ebu Bekir-i Sîddik și îi povesti visul pe care l-a avut fiica sa. Hazreti Ebu Bekir spuse:

-Jur pe Allahu teala că azi noapte și eu am văzut același vis. Atunci, să merg la fiica mea, să mă mai vadă încă o dată

Mama noastră Aișe își întâmpină tatăl și îi spuse:

-Tată drag! Ți-am pregătit un giulgiu curat de care vei avea nevoie.

-O, copilul meu drag! Lasă acel giulgiu. Folosiți pentru asta haina pe care o purtam în ziua când am devenit musulman, căci de multe ori am plâns de teama pe care ți-o insuflă dragostea pentru Allah și mi-am șters lacrimile pe acea haină. Poate că Allahu teala îmi va arăta îndurare de dragul acelor lacrimi.

În acea noapte hazreti Ebu Bekir și-a încredințat sufletul lui Allahu teala.