Islamul nu este un proiect de pensionare

Cât de mic este de fapt ”prea mic”?

Nu spunem că un copil este prea mic pentru a învăța matematică, pentru a merge la cursuri de limbi străine sau pentru a cânta la pian; pentru că știm că acestea sunt importante pentru viitorul lui. Dar când vine vorba de spiritualitate, care ține de fericirea eternă, devenim brusc ”liberali”: ”Să decidă singur când va crește!” Aceasta nu este o favoare făcută copilului. Ci înseamnă să îl abandonezi într-o mare furtunoasă fără busolă.

A se obișnui sau a trăi cu adevărat?

Dacă un copil crește văzând covorașul de rugăciune lângă tatăl său ca pe un prieten de joacă, nu va percepe niciodată rugăciunea ca pe ”o povară”. Dar dacă religia este doar un ritual amintit din cân în când de sărbători, atunci când ajunge la adolescență, acea practică i se va părea ceva străin, apărut târziu în viața lui și care îi tulbură confortul. Iar omul tinde să respingă ceea ce îi este străin.

Pe scurt: Nu degeaba se spune ccă salcia se îndoaie cât e tânără. Dacă nu transformăm rugăciunea, credința și bunele moravuri într-o parte firească a vieții din casele noastre, așteptarea ca mai târziu copiii noștri să devină religioși este doar o iluzie.

Fie ca Allahu teala să ne dăruiască înțelepciunea de a sădi credința în inimile copiilor noștri în forma ei cea mai curată!