Sfaturi de aur
În sura Kehf se povestește despre călătoria plină de învățăminte a lui Musa aleyhisselam și Hîzîr aleyhisselam, pe care au făcut-o împreună. Deoarece al treilea și ultimul eveniment pe care l-au întâlnit are legătură cu subiectul nostru, vom încerca să-l prezentăm. În tefsirul Ruh-ul-beyan al lui Ismail Hakkı Bursevi, acest verset este explicat astfel:
Cei doi oameni binecuvântați ajung într-un oraș. Aici dau peste un zid care era pe punctul de a se prăbuși. Hîzîr aleyhisselam îl repară cu mâna sa. Mai târziu explică motivul: „Acest zid aparține a doi copii orfani. Sub el se află o comoară. Dacă nu l-am fi reparat, s-ar fi prăbușit, iar comoara ar fi fost luată de alții. Tatăl acestor copii era un om drept. Allahu teala, din milă pentru ei, datorită dreptății tatălui lor, mi-a poruncit să repar acest zid.”
În același tefsir se spune că acea comoară era o placă de aur. Pe ea, după formula „Bismillah”, erau scrise următoarele șapte sfaturi:
1.„Cum se poate întrista un om care crede în destin, că totul este hotărât de Allah?”
HazretiAli spune: ”Dacă ai răbdare, se împlinește ceea ce a fost scris și câștigi răsplată; dacă nu ai răbdare, tot ceea ce a fost scris se împlinește, dar devii păcătos.
2. „Cum poate cineva care crede că mijloacele de trai sunt împărțite să se teamă pentru ele?”
Allahu teala care trimite hrana tuturor viețuitoarelor de pe uscat, din mare și din aer ne trimite și nouă hrana.